2008-03-11
La prima vedere, Republica Moldova nu are nimic in comun cu ceea ce ni se spune despre ea in cadrul emisiunilor de stiri sau cu ceea ce reiese din statisticile Uniunii Europene. O simpla plimbare prin Chisinau este suficienta pentru a fi de acord cu presedintele Vladimir Voronin care sustinea de curand ca in 2007 PIB-ul Moldovei a crescut cu 50%. O performanta demna de invidiat si un exemplu de urmat pentru intreaga comunitate europeana!
Desi orice calator curios s-ar astepta mai degraba la o atmosfera gri si apasatoare ( asociata involuntar oricarui regim comunist), Chisinaul este foarte colorat. Ca in orice capitala europeana, bulevardul principal este ticsit cu magazine de firma unde poti gasi de la haine sport pana la ceasuri de aur. Masinile sunt si ele in pas cu moda si s-au aliniat standardelor europene, astfel ca rar mai zaresti cate o lada (firma considerata acolo „traditionala”). La orele de varf, cafenelele, indiferent ca sunt ieftine, scumpe sau foarte scumpe sunt pline aproape pana la refuz cu oameni veseli ce par lipsiti de orice griji. Strazile sunt curate, aleile ingrijite … astfel ca te intrebi de ce nu poti intra in Republica Moldova doar cu buletinul, asa cum se intampla cu toate statele membre ale Uniunii Europene. Ceva pare sa fie, totusi, in neregula. Pe ce este sustinuta aceasta stare de bine?
Un indiciu il gasim tot pe strada: la fiecare 20 metri este cate o casa de schimb si aproape toate sunt aglomerate cea mai mare parte a zilei. Si nu, moneda straina cel mai des schimbata nu este rubla ruseasca, ci dolarul sau euro. Conform datelor oficiale, dintr-un total de 3 383 332, aproape 280 000 de persoane sunt plecate din tara. Neoficial, insa, aproape fiecare familie are cel putin un membru plecat la munca in Italia, Spania, Portugalia, Romania, Cehia sau Rusia. Ei sunt cei care , prin banii trimisi acasa, au creat premisele sosirii firmelor straine in Republica Moldova, alungand astfel si griul comunist de care aminteam mai devreme.
In spatele lor, insa, povestile nu sunt tot atat de vesele ca atmosfera generala din oras. Pentru ca ei sunt cei nevoiti sa stea la cozi aproape interminabile in fata consulatelor pentru a obtine o viza sinonima cu garantia ca isi pot tine copiii in scoala si ca isi pot ingriji parintii. Paradoxal, tot ei sunt cei care afla ca, lipsiti de supraveghere, copiii lor au rezultate foarte slabe la scoala. In majoritatea cazurilor de abandon scolar inregistrate exista o variabila constanta : parintii plecati peste hotare.
In conditii normale, acesti oameni ar putea fi considerati agenti ai europenizarii. Odata intorsi in tara ar aduce cu ei nu doar bani, ci si un alt mod de viata, o alta maniera de a intelege ce se intampla in jur. Grila lor de interpretare ar fi una construita pe valori democratice : drepturile omului, participare civica,etc. Si, cel mai important, ar aduce cu ei un alt model de stat in care rolul principal este atribuit cetateanului, iar resursele sunt utilizate in folosul lui si nu in cel al unei categorii privilegiate aflata la putere. Dar, cine dintre cei care conduc momentan Republica Moldova ar putea fi interesat de indivizi cu viziune?
In spatele povestilor celor ce reusesc sa plece in ciuda tuturor piedicilor puse chiar de statul moldovean ai carui cetateni sunt, mai avem un „personaj” direct raspunzator pentru starea de fapt din Republica Moldova : clasa politica. O clasa politica ce a imbratisat un discurs pro-european, dar pe care il recita cu fata la est. Pentru ca in centrul preocuparilor sale nu se afla interesul cetatenilor si asigurarea premiselor pentru dezvoltarea sustenabila a statului, ci pastrarea puterii si mentinerea Republicii Moldova intr-o anumita sfera de influenta. Astfel ca cei care pleaca pentru a putea asigura o viata decenta familiei lor, devin persona non grata pentru simplul fapt ca s-ar putea intoarce cu o alta grila de lectura a peisajului politic si social putand eventual sa determine schimbarea acestora si implicit a traiectoriei Republicii Moldova; nu exista politici implementate menite sa asigure intoarcerea fortei de munca plecata.
Daca privim mai atent, in spatele culorilor, regasim cel mai sarac stat din Europa: un stat in care cetateanul nu conteaza, un stat in care viitorul (tinerilor) se afla peste hotare, un stat in care pensiile sunt 500 lei in conditiile in care pretul unui ceainic este 300 lei. Un stat in care protectia sociala este doar un concept inca netradus. Un stat in care Guvernul blocheaza prin toate parghiile de care dispune orice initiativa a Primarului General al Chisinaului, in conditiile in care acesta este singurul ales prin vot direct de catre cetateni pentru simplul motiv ca este singurul pe care oamenii il percep ca pro-european. Un stat ai carui lideri, desi la nivel declarativ se indrepta spre Uniunea Europeana, in practicile curente nu fac altceva decat sa se mentina in afara ei. Dar un stat ai carui cetateni au inceput sa devina rand pe rand europeni.
Doamna Smarandescu